Podul din Pădurea Torcești
Construit in 1932 și demolat în 1960
Ce se știe despre acest pod?
Despre acest pod se știe că a fost construit în anul 1932. Recepția sa, dându-se pe 30 mai 1932. Inginerul constructor al podului a fost Russu Edgar și era angajatul Serviciului Tehnic al Județului Tecuci. Antreprenor al lucrării a fost arhitectul N. Dobrescu.
Cum a fost construit?
Podul a fost proiectat pe o lungime de 100 metri, însă a fost redus la lungimea de 85 metri. Era construit din trunchi de stejar, picioarele din beton, iar lățimea era încât sa aibă două sensuri de circulație, cât și trotuare. Construcția s-a a costat enorm de mult pentru acea perioadă, mai exact 1.600.000 lei.
Pentru ce a fost construit?
A fost construit pentru a face legătura cu cariera de piatră din Lunca Siretului . În acea perioada, anii 1930 începuse modernizarea drumurilor, așa că era nevoie de multă piatră. Cariera de piatră se afla la vest de satul Torcești, peste râul Bârlad și a fost prima balastieră din localitate.
Deși bun a fost, a ajuns să fie demolat
Chiar dacă podul a fost supus unui trafic foarte greu, acesta a rezistat până în anul 1960 când, nu știm de ce, a fost demolat pentru a fi înlocuit cu un altul, dar de făcătură mai simplă și fără ambient arhitectural, care, după mutarea cursului Râului Bârlad a fost demolat și el.
Comentarii
Trimiteți un comentariu