Umbrăreștenii și răscoala din anul 1907

 ÎNCEPUTUL

   Nu putem să uităm chinul oamenilor care au murit nevinovați pentru ca cineva să trăiască mai bine. Așa că în acest articol vom trece in revistă evenimentele anului 1907 care au fost și în comuna noastră, dar până atunci haideți să vedem cum a pornit această răscoală și cine a participat la ea.

 În opinia unor istorici, răscoala a fost  o mișcare socială, și nicidecum una xenofobă, o mișcare pentru care proprietarii și arendașii - arendașii evrei și arendașii români deopotrivă – sunt în egală măsură răspunzători. Alți istorici subliniază însă faptul că răscoala a început în nordul Moldovei, acolo unde evreii controlau peste 40% din pământurile moșiilor și un sfert din tot pământul, răscoala însăși fiind inițial direcționată contra evreilor. Că răscoala a început în Moldova, adică acolo unde arendașii evrei predominau (40% dintre arendași), este perfect explicabil: factorul etnic și religios n-a făcut decât să întărească frustrarea maselor de țărani români exploatați crunt de-un sistem injust, așa cum se întâmplă peste tot unde nemulțumirea economică este complicată de componente etnice și religioase cu rol de factor agravant. Cât timp antisemitismul românesc în epoca modernă a avut în mod sistematic și o cauzalitate economică, alături de mai vechile prejudecăți religioase sau xenofobe, ar fi practic o minune ca inversul să nu fie și el valabil, și atunci când crizele economice lovesc o populație, antisemitismul - sau orice altă formă de xenofobie relevantă - să nu se adauge și el ca factor agravant. A  început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. 

Acum că am spus pe scurt care a fost cauza, să trecem la subiectul principal. Răscoala de la Umbrărești.

RĂSCOALA LA NOI

  Firul derulării răscoalei de la Umbrărești poate fi reconstituit urmărind documentele ce se referă la sfârșitul faptelor, când preoții de la parohii sunt obligați să raporteze cum s-au produs evenimentele. Părintele paroh de la acea vreme, preotul Vasile Hâncu, pe data de 1907 scrie:

„Prea Cucernice Părinte, 

Ca rezultat la ordinul nr. 893 din septemvrie în 28/1907 am respectul de a raporta că în parohia Umbrărești, din comuna Umbrărești în a/nul/c/urent/ a fost o răscoală din partea sătenilor numai la curtea d-ului arendaș Traian Cristecu, proprietatea d-ului Gh. Negropontes, unde au adus mare pagubă: devastare și furturi și de  la primărie au rupt firul telefonic. Sarea spiritelor locuitorilor în ziua răscoalei a devenit din însuși îndemnul lor, mai ales din partea acelor care veneau de la târgul Ivești. Strigau în gura mare că trebuie să facă și ei asemenea la curtea arendașului cum au văzut că s-au petrecut în acceași zi la Ivești.

Stăruințele întrebuințate de noi, ca preot, și din partea de autorităților spre a-i potoli și a fi liniștiți au fost zadarnice, căci erau în număr considerabil: bărbați, tineri, până și copii care mergeau cu târâșu spre curtea domnlui arendaș. Starea spiritelor astăzi este liniștită. Părerea lor este să li se îmbunătățească soarta de trai, de a li se da pământ și hrană.” 

Preotul paroh al parohiei Siliștea și Salcia scrie, printre altele: „răscoala țărănească au fost și în parohia Siliștea, dar numai în cătunul Salcia [...] fiind îndemnați de câțiva locuitori din Umbrărești. Și cu toții au mers de au devastat averea domnului Cristescu. N-au ținut seama de preotu, de autoritate să se liniștească. Numai armata i-au pus în liniște. Scopul lor a fost să li se dea pământ.” Preotul de la Torcești a raportat că „în cuprinsul acestei parohii nu s-a petrecut nici o răscoală țărănească” voind să spună că țăranii de aici nu au făcut stricăciuni la curtea boierească cum s-a petrecut la Umbrărești, dar împotriva proprietarului Paul Balș s-au ridicat. Mama autorului Ion T.Sion - personalitate de o mare valoare pentru comuna noastră spunea că oamenii alergau cu topoarele după trăsura boierului care fugea pe marginea pădurii, adăpostindu-se apoi în satul Condrea, la casele primarului Sobieschi. Acestea sunt relatările oficiale ale preoților din parohiile de pe teritoriul comunei noastre.

ARMATA INTERVINE

   Procurorul Bercea trimite o telegramă, unde specifică că pe la ora 3 aproximativ 200 de locuitori din comuna noastră au atacat și devastat casele din proprietatea ținută în arendă de Traian Cristescu. Totodată comunică faptul că rețeaua telefonică din comună a fost întreruptă. La 3 zile mai târziu, tot același procuror transmite faptul că locuitorii comunei noastre au vrut să atace din nou, dar de această dată armata a tras focuri de armă. În urma acestui atac a murit locuitorul Ion Lupu Bujor, iar locuitorul Ion Constantin Bulai a fost rănit.

INFORMAȚIE FALSĂ TRANSMISĂ DE PROCUROR

   A doua informație transmisă de procurorul Bercea a fost falsă. Țăranii noștri nu au vrut să atace din nou. Aceștia aflând că la primărie a sosit armata, au ieșit în număr cât mai mare din curiozitate. Umbrăreștenii stăteau lângă pod, la 120 m de primărie, iar armata aflată acolo a tras in locuitorii noștri fără nici o somație, astfel Ion Burciu, căci acesta era numele său a murit fără a avea vină.

PEDEPSE CRUNTE

   După intervenția miliară au urmat și pedepsele. Protoiereul Tecuci raporta că oamenii au fost bătuți cu ciomege de către militari, au fost întinși pe masă și li se aplicau lovituri pe spate. După aceste pedepse crunte au urmat și arestările, unde 61 de consăteni au fost audiați, însă doar 46 au fost puși sub acuzare de tribunal, restul fiind lăsați cu bătaia de la primărie. 

Lista persoanelor din Umbrărești  acuzate de tribunal 

În genunchi se roagă

  Consăteanul Costache Hagiu din satul Salcia face o cerere de eliberare din închisoare la autoritatea supremă a statului, regele și regina după ce acesta a fost arestat ca fiind cap al răsculaților.

„Să trăiți Sire,

Subsemnatul consilier comunal Costache Hagiu, comuna Umbrărești, cătuna Salcia, ducându-mă la un cumnat al meu, am văzut mulți oameni venindu (la) boerul din satul Umbrărești la care au devastat tot ce au fost acolo, luându-mă și pe mine, amenințându-mă cu moartea și nu  mi-a dat drumul până nu au încetat.

Când au arestat pe cei vinovați, m-au arestat și pe mine ca cap al rebeliunii, dar nu sunt cum strigă cei (ce) suntu vinovați care zicu: <nici noi nu scăpăm, nici tu să nu scapi>,

Să binevoiți a primi cererea  mea că mă rog cu lacrimi în ochi, cu genunchile plecate ca să mă eliberați. Că la Dumneavoastră este nădejdea mea, ca și în războiul din 1877-78 ați fost mama răniților, așa acum milostiviți spre mine, vitreanu Costache Hagiu, că multu să roagă copilașii rămași fără sprijin ca să va lungească viața mulți ani”

Nu știm dacă cererii de mai sus i s-a dat curs sau nu. 

Prețul sângelui vărsat, răscumpărat

  Sângele vărsat de miile de flămânzi morți și răniți a fost răscumpărat de legiuitorii timpului prin câteva măsuri juridice, mai folositoare țăranilor fiindu-le Legea  din 4/17 aprilie 1908, de înființare a Casei Rurale, „societate bancară specializată în finanțarea țăranilor care doreau să participe la cumpărarea unor moșii scoase la vânzare”.

Încheiere  

   În încheiere spunem că strămoșii noștri au înfruntat timpuri grele. Timpuri pe care noi, oamenii din ziua de azi nici nu ni le imaginăm. Bunicii noștri au trecut prin foamete, războaie, boli grave pentru ca noi, urmașii lor să  avem un trai mai bun. Niciodată nu trebuie să uităm de unde am pornit, căci daca lumina minții noastre este acoperită cu întunericul neștirii, inconștienței și a prostiei ne putem întoarce de îndată la timpurile pe care le-au înfruntat strămoșii noștri. Mulțumită celor care au luptat pentru noi avem astăzi zilele mai însorite.

Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri din antichitate. Marcus Tullius Cicero